Ambasadorul palestinian ucis la Praga ținea în mână un dispozitiv exploziv. Ce au găsit polițiștii la reședința acestuia

Ambasadorul palestinian ucis la Praga ținea în mână un dispozitiv exploziv. Ce au găsit polițiștii la reședința acestuia
Publicat: 31/03/2014, 15:39
Actualizat: 07/02/2019, 12:17

„O explozie experimentală realizată de experți confirmă teoria”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Andrea Zulova. Ea a dezmințit informațiile anterioare, potrivit cărora explozia ar fi fost provocată de un sistem de protecție antifurt instalat într-un seif din reședința ambasadorului

Diplomatul Jamal al-Jamal, în vârstă de 56 de ani, și-a început în octombrie anul trecut mandatul în Cehia, iar la 1 ianuarie a fost grav rănit într-o explozie. El a murit la puțin timp după ce a fost transportat la spital.

„Dispozitivul exploziv nu a fost plasat pe ușa sau în interiorului seifului și nu avea legătură cu sistemul de alertă”, a mai declarat Zulova, adăugând că ancheta în acest caz este în curs de desfășurare.

În urma incidentului, poliția a descoperit zeci de arme la reședința ambasadorului, printre care mitraliere și pistoale, care nu fuseseră înregistrate în Cehia.

Potrivit presei, ar fi fost vorba despre arme fabricate în fosta Cehoslovacie și oferite înainte de căderea regimului comunist de la Praga, în 1989, Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OLP).

Diplomații palestinieni le-au cerut ulterior scuze autorităților cehe pentru deținere ilegală de arme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×